În urmă cu fix trei ani, Rusia invada Ucraina – un război aflat la granițele țării noastre. În acest timp, frontul s-a tot extins, iar pierderile au devenit tot mai mari.
Niciuna dintre cele două țări implicate nu are șanse să câștige războiul, iar finalul acestui conflict poate fi reprezentat doar de un compromis între Ucraina și Rusia, cred peste 80% dintre români, potrivit unui sondaj IRES.
Doar 5% dintre români sunt de părere că Ucraina va câștiga războiul, iar 8% văd victoria de partea Rusiei.

Sondajul a fost realizat, telefonic, în perioada 27-31 ianuarie 2025, pe un eșantion de 1.193 de persoane adulte din România, eroarea maximă tolerată fiind de +/- 2,8%.
Potrivit Poliţiei de Frontieră Române, aproximativ 11,2 milioane de cetăţeni ucraineni au intrat în România în cei trei ani de război.






