miercuri, decembrie 17, 2025

Știrile din lumea ta!

Eroii ucraineni căzuți pe câmpul de luptă au fost pomeniți în cadrul unei slujbe la Mănăstirea Celic-Dere din județul Tulcea

Episcopul Visarion al Tulcei a oficiat luni, la Mănăstirea Celic-Dere, o slujbă de pomenire în memoria eroilor ucraineni căzuți pe câmpul de luptă, precum și a civililor din Ucraina care au pierit din cauza războiului provocat de Rusia.

La finalul ceremoniei, Episcopul Visarion a îndemnat la o rugăciune profundă pentru pacea în lume și a subliniat sprijinul continuu al Bisericii Ortodoxe Române pentru refugiații din Ucraina.

Serviciul religios a fost organizat de filiala teritorială a Crucii Roșii Române, Centrul Multicultural Educațional pentru Refugiații din Ucraina și Consiliul Județean, la eveniment fiind prezenți aproximativ 30 de ucraineni.

„Am oficiat o slujbă de pomenire pentru eroii ucraineni care au căzut în luptă în războiul recent, iar în același timp am adus un omagiu și civililor din Ucraina care au pierit în urma acestui conflict. Ne-am rugat lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor lor și pentru ca pacea și dreptatea să triumfe, iar Ucraina și întreaga Europă să se bucure de un viitor de pace și înțelegere”, a declarat Prea Sfinția Sa Visarion pentru AGERPRES.

Episcopul Tulcei a amintit că, de la începutul războiului din Ucraina, preoții din județ au organizat campanii de colectare de fonduri și ajutoare umanitare, la îndrumarea Patriarhului Daniel, iar mănăstirile din județ au oferit adăpost în primele luni de conflict zeci de refugiați care au căutat un loc sigur în România.

„Biserica se roagă mereu pentru pacea întregii lumi și pentru binele sfintelor sale biserici. Sperăm ca Dumnezeu să le ofere înțelepciune liderilor pentru a aduce pacea. Este dureros ca două popoare ortodoxe să se confrunte, iar mulți oameni nevinovați și tineri soldați să își piardă viața din cauza neînțelegerilor. Suntem aici pentru a sprijini pe cei care vin la noi, pentru că Mântuitorul Hristos ne învață să ne iubim unii pe alții și să facem fapte de iubire milostivă, fiind asemenea Lui, plini de iubire și milă. Mai presus de toate, trebuie să ne întărim rugăciunile pentru pacea în lume”, a adăugat episcopul Visarion.

La finalul ceremoniei, refugiații ucraineni care trăiesc în Tulcea de aproape trei ani au fost invitați la o masă caldă oferită de Mănăstirea Celic-Dere.

„Trăim în Tulcea de trei ani. Este un oraș frumos, asemănător cu Ismail (orașul din Ucraina, n.red.). Îmi plac oamenii din România. Sperăm ca războiul să se termine și să putem să ne întoarcem acasă. Am un copil de 10 ani care a învățat online la școala din Ucraina. A învățat câteva cuvinte în limba română, dar avem probleme cu integrarea copiilor, deoarece nu există activități dedicate lor. Există o organizație, Salvați Copiii, care se ocupa de ei. Cântau, dansau, dar filiala s-a închis pe 1 ianuarie 2025. Nu știm de ce”, a spus Iulia, din Ismail, Ucraina.

Mănăstirea Celic-Dere din județul Tulcea, împreună cu moara de vânt aflată în fața acesteia, este un monument istoric și este bine cunoscută în rândul credincioșilor datorită icoanelor sale, despre care se spune că sunt făcătoare de minuni. Se povestește că una dintre icoane a fost adusă chiar din Ismail, Ucraina.

Sursă: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal