Dobrogea, sub noi coduri galbene de vreme rea
Dorbogea intră astăzi sub un nou cod galben de vreme rea, cu ploi și chiar grindină. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, atenționarea meteo este valabilă între orele 12:00 și 21:00.
Sunt anunțate perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50…70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
„În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp„, precizează meteorologii.

O altă atenționare cod galben va intra în vigoare marți, la ora 12:00, și va fi valabilă până seara, la ora 23:00.

„Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor. De asemenea, proprietarii de șantiere sunt obligați să securizeze materialele, schelele și utilajele„, a transmis și Primăria Constanța.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
- Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;
- Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922;
- Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.






Fii primul care comentează acest articol.