Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme și un camion a avut loc luni, în sensul giratoriu de la ieșirea de pe autostrada A4, în zona Ovidiu. În urma impactului, un bărbat de 33 de ani și un copil de 4 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital.
Pentru gestionarea situației, la fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Palas cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ. Din primele informații, celelalte persoane implicate nu au suferit răni care să necesite spitalizare.
Autoritățile urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat de coliziunea în lanț. Traficul în zonă a fost îngreunat temporar, dar a revenit la normal după intervenția echipajelor de urgență.






