vineri, decembrie 5, 2025

Știrile din lumea ta!

„Rabla pentru sobe” devine realitate: programul începe în aprilie și va finanța 50.000 de sobe eficiente energetic

Programul „Rabla pentru sobe” prinde contur, după ce ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că ghidul de finanțare a fost semnat și trimis spre publicare în Monitorul Oficial. Totodată, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a primit sarcina de a pregăti infrastructura necesară, astfel încât programul să poată fi demarat cel târziu la jumătatea lunii aprilie.

Ministrul a subliniat că acest program nu este doar despre înlocuirea vechilor sisteme de încălzire, ci și despre eficiență, economie și protecția mediului. Noile sobe performante vor reduce consumul de lemn de foc cu până la două treimi, ceea ce înseamnă mai puțină presiune asupra pădurilor și costuri mai mici pentru gospodării. „Dacă până acum erau necesare trei căruțe de lemne pentru a trece iarna, cu aceste sobe moderne va fi suficientă doar una”, a explicat Fechet.

În cadrul programului vor fi finanțate aproximativ 50.000 de sobe, însă în prima etapă beneficiari vor fi doar locuitorii din zonele montane ale României, așa cum sunt definite în Legea muntelui. Acest lucru înseamnă că 27 de județe vor putea accesa sprijinul financiar, iar primăriile din aceste localități vor beneficia de o finanțare de până la 560.000 de lei.

Fiecare gospodărie eligibilă va putea primi până la 10.000 de lei, însă nu mai mult de 70% din costul total al instalării unei sobe noi, cu o eficiență energetică de peste 80%.

Mircea Fechet a precizat că, pe lângă avantajele economice, programul contribuie și la reducerea poluării, deoarece aceste sobe de ultimă generație produc emisii mult mai scăzute de particule și alți poluanți, îmbunătățind astfel calitatea aerului, atât în mediul rural, cât și în orașe.

Documentele necesare accesării finanțării vor deveni disponibile imediat după publicarea ghidului în Monitorul Oficial, iar cei interesați sunt încurajați să urmărească anunțurile oficiale pentru detalii suplimentare.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal