Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în frunte cu președintele Cristian Piedone și cu Horia Constantinescu, comisarul șef al CJPC Constanța, au desfășurat în cursul acestei dimineți o amplă acțiune de control în Portul Constanța. La verificări au participat și reprezentanți ai Direcției Generale a Vămilor, scopul fiind stoparea importului de mărfuri neconforme sau contrafăcute.
Controlul s-a desfășurat simultan pe șapte rampe unde sunt aduse containerele pentru a fi deschise și inspectate. De asemenea, au fost verificate și mai multe structuri de depozitare. În urma acestor acțiuni, peste 50 de containere au fost sigilate, fie pentru că marfa din interior nu respectă exigențele legale, fie pentru că nu a putut fi identificat deținătorul produselor.
Tot în cadrul verificărilor au mai fost descoperite și mai multe containere aparent abandonate, unele aflate în port de mai bine de 10 ani, dar pentru care chiria continuă să fie plătită.
„Astăzi am participat la o acțiune inopinată în portul Constanța. Inițiativa și coordonarea acțiunii aparțin structurii centrale a autorității și anume președintelui Cristian Piedone. Alături de colegii din direcția vămilor am verificat peste 50 de containere şi mai multe depozite. Au mai fost evaluate şi o locație de alimentație publică și un magazin de tip duty free. Cele două au avut activitate suspendată pe loc. Mă bucur să văd și bineînțeles că rezonez cu această abordare ce repune autoritatea noastră din nou în topul autorităților cu atribuții de control“, a precizat Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor
Cu această ocazie ANPC a atras încă o data atenția asupra problemei pătrunderii pe teritoriul României și, implicit, în Uniunea Europeană, a copiilor de marcă și a produselor neconforme care nu respectă nicio exigență europeană.