Lucrări urgente pe străzile D9 și D10 din Năvodari. Intervențiile ar urma să fie finalizate până pe 8 martie

Distrigaz Sud-Rețele a demarat miercuri, 6 martie, lucrări în regim de urgență pe două străzi din orașul Năvodari, în zonele cuprinse între Str. D10, nr. 9 și Str. D9, nr. 2.

Intervențiile au început în cursul dimineții, de la ora 09:00, și vizează porțiuni de carosabil cu o suprafață afectată de aproximativ 2 x 1 metru liniar, pe ambele străzi.

Potrivit informațiilor transmise de operator, lucrările sunt necesare pentru remedierea unor probleme apărute în rețeaua de distribuție a gazelor și se desfășoară în regim prioritar.

Când se închid șantierele

Inițial, termenul estimat pentru finalizarea intervențiilor era vineri, 7 martie 2025, ora 16:30. Ulterior, în urma actualizărilor venite din teren, autoritățile au anunțat că șantierele vor fi închise la nivel de piatră cel târziu sâmbătă, 8 martie, până la ora 16:30.

Primăria Năvodari și operatorul de rețea transmit că își cer scuze pentru disconfortul creat și asigură locuitorii din zonă că lucrările sunt necesare pentru siguranța rețelei și vor fi finalizate cât mai curând posibil.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: