Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a fost nevoită să amâne prima reuniune a Campionatului Național de Înot – Etapa Regională Copii 10-11 ani, care ar fi trebuit să aibă loc astăzi la Izvorani, în urma unui apel la 112 care semnala o posibilă amenințare cu bombă.
„În conformitate cu procedurile de siguranță, autoritățile competente au stabilit că a fost vorba despre o alarmă falsă”, a precizat FRNPM.
Federația subliniază că siguranța sportivilor, antrenorilor, oficialilor și spectatorilor este o prioritate absolută.
După confirmarea absenței oricărui pericol, competiția Campionatului Național de Înot – Etapa Regională Copii 10-11 ani de la Izvorani va fi reluată duminică.





