Alertă la Pentagon! Mai multe etaje au fost evacuate după detectarea unei probleme privind calitatea aerului

Autoritățile americane au dispus, joi, evacuarea parțială a Pentagonului, după ce sistemele de protecție ale clădirii au semnalat o posibilă problemă legată de calitatea aerului. Mai multe echipe speciale, inclusiv unități specializate în intervenții cu materiale periculoase, au fost mobilizate la fața locului.

Reprezentanții Pentagonului au confirmat că investighează un incident care implică posibile materiale periculoase în sediul Departamentului Apărării al Statelor Unite.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a declarat că instituția a activat procedurile standard de siguranță pentru gestionarea situației.

„Departamentul execută protocoale standard de protecție, inclusiv un ordin de izolare pentru zona afectată”, a precizat acesta, citat de Al Jazeera.

Potrivit oficialului american, sistemele avansate de monitorizare din cadrul Pentagonului au detectat o anomalie privind calitatea aerului, ceea ce a impus adoptarea unor măsuri preventive până la clarificarea naturii incidentului.

„Pentagonul are sisteme sofisticate pentru a asigura siguranța clădirii și a ocupanților acesteia. Aceste sisteme au detectat o problemă de calitate a aerului care necesită măsuri de precauție până când vom determina semnificația acesteia”, a explicat Sean Parnell.

Departamentul de Pompieri din Arlington a anunțat, printr-un mesaj publicat pe platforma X, că echipele sale, inclusiv unitatea specializată în materiale periculoase, intervin în sprijinul echipei Hazmat a Pentagon Force Protection Agency (PFPA).

Evacuarea a vizat mai multe etaje ale clădirii, iar, potrivit informațiilor publicate de Nexta, numeroși angajați au fost scoși din sediu ca măsură de precauție.

Deși cauza exactă a incidentului nu a fost stabilită până în acest moment, primele informații indică faptul că măsura evacuării ar fi fost determinată de o problemă identificată la sistemele interne ale clădirii.

Cu o suprafață de aproximativ 600.000 de metri pătrați, Pentagonul este considerat cea mai mare clădire de birouri cu înălțime redusă din lume. Aproape 30.000 de militari și angajați civili își desfășoară activitatea aici în fiecare zi.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile americane nu au raportat, deocamdată, victime sau persoane rănite în urma incidentului.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal