Exercițiu de evacuare și intervenție în caz de incendiu la Biroul de Stare Civilă

Angajații Primăriei Municipiului Constanța au participat, marți, la un exercițiu de evacuare și intervenție în caz de incendiu, organizat la sediul instituției de pe bulevardul Mamaia.

Exercițiul a fost organizat de Serviciul Protecție Civilă, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, și face parte din Planul de Pregătire în Domeniul Situațiilor de Urgență pentru anul 2026.

Scenariul a presupus izbucnirea unui incendiu în biroul de Stare Civilă, cauzat de un scurtcircuit la un calorifer electric, cu risc de extindere.

În acest context, au fost testați timpii de reacție ai angajaților, modul de transmitere a informațiilor, evacuarea în siguranță, acordarea primului ajutor și intervenția pentru stingerea incendiului.

La exercițiu a participat și un paramedic SMURD, care a susținut o sesiune practică de instruire pentru acordarea primului ajutor, inclusiv tehnici de resuscitare.

De asemenea, angajații au asistat la demonstrații privind utilizarea stingătoarelor și au participat la simularea stingerii unui incendiu.

Reprezentanții instituției spun că astfel de activități sunt necesare pentru pregătirea personalului și pentru îmbunătățirea colaborării cu echipele ISU în situații reale.

Exercițiile vor continua și în perioada următoare, ca parte a programului de instruire în domeniul situațiilor de urgență.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal