În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel încât ziua de duminică, 30 martie, va fi cea mai scurtă din acest an. Această măsură va rămâne în vigoare până în ultima duminică a lunii octombrie, când se va face trecerea la ora de iarnă.
CFR Călători anunță că, începând cu 30 martie 2025, transportul feroviar va trece la ora oficială de vară, astfel încât ora 03:00 va deveni ora 04:00.
Modificarea orei nu va afecta mersul trenurilor, acestea urmând să circule conform orarului stabilit. Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora de iarnă până în noaptea de 29/30 martie, la ora 03:00, moment în care ora se va schimba la 04:00. După această modificare, plecările vor respecta programul stabilit conform orei oficiale de vară.
Trenurile aflate în circulație după ora 03:00 (care devine ora 04:00) își vor continua traseul până la destinație. În cazul în care orele de plecare ale acestora coincid cu plecările programate în intervalul 04:00 – 05:00, trenurile vor fi operate în funcție de rangul acestora.
Deoarece și în țările vecine trecerea la ora de vară are loc în aceeași zi, 30 martie 2025, circulația trenurilor între stațiile de frontieră se va desfășura conform orarului stabilit.







