Consumul alcoolului la volan este principala cauză a producerii accidentelor în România, însă acest lucru pare să nu conteze prea mult pentru unii conducători auto.
Drept dovadă stă faptul că în cursul zilei de ieri polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică au identificat un bărbat, de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cireșica din localitatea Cumpăna.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
De asemenea, în cursul acestei dimineți, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 47 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2A – localitatea Nicolae Bălcescu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
În aceste cauze, cercetările sunt continuate de polițiști.