Final tragic în cazul lui Ștefan Chirea, tânărul în vârstă de 24 de ani din comuna Valu lui Traian, județul Constanța, a cărui dispariție fusese semnalată la începutul acestei săptămâni.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, în data de 1 aprilie, în jurul orei 13:00, tânărul a fost găsit decedat într-un imobil dezafectat din localitate.
Ștefan fusese dat dispărut după ce, în data de 30 martie, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Alerta a fost transmisă oficial pe 31 martie, iar semnalmentele sale au fost făcute publice de autorități în speranța că cineva ar putea oferi informații utile pentru găsirea lui.
Din păcate, căutările s-au încheiat cu o descoperire dureroasă. Trupul neînsuflețit al tânărului a fost găsit într-o clădire abandonată din localitate.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul. Deocamdată, nu au fost oferite informații suplimentare privind cauza morții, urmând ca ancheta și rezultatele medico-legale să aducă lămuriri.