Locuitorii din Năvodari sunt invitați să își actualizeze declarațiile privind taxa de salubrizare, dacă între timp s-au produs modificări în numărul persoanelor care locuiesc la o adresă – fie că vorbim de domiciliu, reședință sau alte forme de locuire.
Primăria Năvodari anunță că toți contribuabilii care dețin proprietăți în oraș trebuie să depună o declarație rectificativă, dacă au intervenit schimbări față de datele furnizate anterior. Asta include și adăugarea sau eliminarea unor persoane (inclusiv copii, indiferent de vârstă) care locuiesc în prezent la adresa respectivă.
Actualizarea declarației se face în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2025, iar formularul poate fi descărcat direct de pe site-ul instituției:
www.primaria-navodari.ro.
Cum se poate depune declarația:
- prin e-mail, la adresa impozite@primaria-navodari.ro, dacă aveți semnătură electronică;
- prin platforma e-Tax;
- personal, la ghișeul pentru persoane fizice al Serviciului de Impozite și Taxe Locale, din Strada Sănătății.
Programul de lucru cu publicul este:
- Luni – Miercuri: 08:30 – 13:00
- Joi: 08:30 – 12:00 și 15:30 – 17:00
- Vineri: 08:30 – 12:00
Atenție! Începând cu 1 iulie 2025, în cazul în care declarațiile nu au fost actualizate voluntar, Primăria va proceda la stabilirea din oficiu a taxei de salubrizare, în conformitate cu legislația în vigoare.
Reprezentanții instituției fac apel la cetățeni să colaboreze și să depună la timp documentele necesare, pentru a evita eventualele neplăceri sau corecții ulterioare.