Profesorul Bogdan Teodorescu, analist politic, a murit azi, la vârsta de 61 de ani.
Din 2001, Bogdan Teodorescu a fost coordonator al Masterului de Comunicare Politică şi Marketing Electoral la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative Bucureşti.
A publicat peste 1.500 de articole în presă şi a realizat mai multe emisiuni de radio şi televiziune. Este autor şi coautor al mai multor volume, între care: “Manual de Marketing Politic şi Electoral” (2001); “Cea mai bună dintre lumile posibile – marketingul politic în România – 1990-2005” (2005); “Revoluţia portocalie în România“ (2006); “Epoca Băsescu. Integrarea şi dezintegrarea României” (2007); “Cinci milenii de manipulare” (2007). A scris şi romane, printre care: “Spada” (2002); “Dacic Parc” (2005).
Sursa: Agerpres
Sursa foto: Facebook – Cleopatra Lorintiu







