Un bărbat din comuna Rasova a decis, pe 7 aprilie, că regulile de circulație nu sunt pentru toată lumea. În jurul orei 18:10, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa au încercat să-l oprească pe șoferul aflat la volanul unui autoturism care rula nestingherit pe strada Dunării.
Numai că domnul cu pricina a avut alt plan. N-a oprit, n-a semnalizat, doar a apăsat pedala și și-a văzut mai departe de drum. Cel puțin pentru următorii 50 de metri. Pentru că, după această distanță amețitoare, omul și-a abandonat mașina și a luat-o la fugă pe jos, probabil sperând că polițiștii vor fi impresionați de sprintul lui și vor renunța. N-au fost.
Prins rapid, bărbatul a aflat că problemele abia încep. Mașina pe care o conducea nu era înmatriculată. N-avea nici asigurare obligatorie, nici inspecție tehnică. Cu alte cuvinte, o piesă decorativă cu volan.
Polițiștii au deschis un dosar și continuă cercetările. Deocamdată nu s-a anunțat dacă șoferul fugar va participa și la probele de viteză sau de slalom ale Poliției Române, dar având în vedere talentul…






