Luna aceasta, cu ocazia sărbătorilor pascale, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța aduce în prim-plan un exponat cu o puternică încărcătură spirituală și istorică: o placă de marmură descoperită în cartierul Tomis Nord, dedicată unui martir creștin care a fost și episcop, posibil din perioada persecuțiilor religioase ale împăratului Licinius (319–323 d.Hr.).
Fragmentul, care datează de la sfârșitul secolului al IV-lea sau începutul secolului al V-lea, a fost achiziționat în anul 1968 de specialiștii muzeului de la un localnic, Ion Aldea. Se presupune că făcea parte dintr-un martyrium – un monument ridicat în onoarea martirilor – construit pentru adăpostirea moaștelor acestui episcop.
Inscripția, în limba greacă, redă simplu, dar emoționant:
„Aici odihnește … martirul lui Christos și episcop”
(Μάρτυ[ς Χρυστοῦ]
χαὶ ἐπίσ[χοπος]
ἐνταῦ[ϑα χεῖταί])
Numele nu s-a păstrat, însă istoricul Ion Barnea a avansat ipoteza că ar fi vorba despre Titus (numit în unele surse și Philus), unul dintre primii episcopi ai Tomisului, cunoscut pentru refuzul de a presta serviciul militar în timpul împăratului Licinius. Potrivit surselor antice, Titus a fost torturat, ucis și aruncat în mare, iar trupul său a fost recuperat de creștinii din comunitate și înmormântat pe proprietatea unui credincios, Amandus.
Piesa este valoroasă nu doar prin vechime, ci și prin confirmarea epigrafică a martirilor pomeniți în Martirologii, completând informațiile cunoscute despre persecuțiile religioase din Dobrogea antică. Situații similare au fost documentate arheologic și la Axiopolis și Noviodunum.
Exponatul ne reamintește, într-un moment simbolic – cel al Învierii –, de rădăcinile creștinismului în spațiul dobrogean și de sacrificiul celor care au ales credința în fața prigoanei.
Cu ocazia sărbătorilor pascale, colectivul Muzeului transmite publicului constănțean un mesaj de speranță și lumină:
„Într-o lume în continuă schimbare, sărbătoarea Învierii ne reamintește de puterea cunoașterii, a credinței și a solidarității.”
Și, așa cum stă scris în Evanghelia după Ioan (8:12):
„Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.”







