Se întâmplă și la case mai mari: Porumbei morți, strânși de pe străzi, vânduți drept rață prăjită, într-un restaurant din Madrid 

Imagini care pică, cu siguranță, greu la stomac oricui au ieșit la iveală în urma unui control făcut de autorități într-un restaurant chinezesc din Madrid. 

Cei de acolo își păcăleau clienții că mănâncă friptură de rață, când, de fapt, le găteau porumbei morți, adunați de pe stradă. 

Iar asta nu e tot. În local, inspectorii au găsit gândaci și capcane de șobolani, dar și o mizerie de nedescris. 

În bucătărie, erau 8 congelatoare, pline cu 3 tone de carne și pește cu origine suspectă. 

Restaurantul a fost, evident, închis, iar proprietarul este anchetat de polițiști pentru delict împotriva sănătăţii publice şi delict contra florei şi faunei. 

Sursa foto: Policia Municipal Madrid

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal