marți, aprilie 29, 2025

Știrile din lumea ta!

Cauți un loc DE poveste, CU poveste? Atunci nu ocoli Osteria del Sole, din Bologna

Cauți farmec? Cauți istorie? Cauți un vin bun și socializare? Cauți o poveste? Există un loc unde le găsești pe toate, mai ales dacă esti pasionat de călătorii și de… Italia!

În fascinanta cetate Bologna, există un colț de autenticitate italiană care a rezistat neclintit din 1465 până în prezent – Osteria del Sole.

Sursa foto: Facebook – Federica Bucchi

Este o tavernă unde timpul curge în alt ritm, unde mesele comune apropie străinii, transformându-i în prieteni de-o seară, și unde ritualul social al paharului de vin, la o vorbă, a rămas neschimbat, ca și cum zidurile acestui loc ar fi făcut un pact – să păstreze și să poată oferi din esența Italiei adevărate oricui îi trece pragul.

Peste o jumătate de mileniu de tradiție

Localul păstrează tradiția de altădată – acolo găsești doar vin local, atmosferă relaxată, conversații animate și farmec Italian. Mâncare? Nu. Iată un aspect inedit. Ai doar… libertate culinară!

Odată cineva ne-a întrebat ce preparăm de mâncare și noi am răspuns: nimic! Probabil de aceea nimeni nu s-a plâns vreodată de ce mâncați la ‘Sole’ sau de mâncarea noastră. Vinul nu lipsește niciodată, dar va trebui să vă găsiți singuri mâncarea din afară: piața are multe de oferit, dar puteți aduce și propriile preparate de acasă”, povestesc chiar gazdele, pe pagina lor.

Sursa foto: osteriadelsole.it

Deci chiar există un local unde poți merge cu mâncarea ta. Și nu este nicio glumă la mijloc. Așadar, ori cumperi ceva în drum spre osterie, și nu e deloc complicat, deoarece în apropiere găsești și Piazza Maggiore, și Mercato di Mezzo, ori vii cu ceva bun de acasă. Ceva se găsește să meargă cu vinul.

Vin local și conversații în ritmul Italiei

Vinurile oferite sunt și ele cu poveste. Cel mai adesea, sunt din micile podgorii locale și le dau astfel vizitatorilor ocazia să facă un adevărat tur al vinurilor din Emilia-Romagna. Vinul casei este vândut la carafă sau pahar și este foarte accesibil.

Atmosfera nu este deloc pretențioasă, nici decorul. Locul a fost mereu frecventat de oameni obișnuiți, studenți, artizani, dar și de intelectuali, scriitori și actori locali și, desigur, și de turiști. Pe vremuri, chiar erau doar mese lungi de lemn comune, unde oamenii stăteau lângă necunoscuți și schimbau povești.

Sursa foto: osteriadelsole.it

Merită să pășești pragul Osteriei del Sole pentru a trăi o experiență autentică italiană. Este un portal către Bologna de altădată. În plus, în ciuda istoriei sale, Osteria del Sole, cel mai vechi local din Bologna și una dintre cele mai vechi osterii din lume, nu a devenit un “loc turistic” tipic: are farmecul discret al celor care știu să păstreze un secret și să rămână în categoria “memorabile”, dovadă că nici numele nu „țipă” de pe vreun panou foarte vizibil, ci se lasă descoperit.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal