Polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră din Constanța, alături de structurile rutiere și de ordine publică, au desfășurat, în data de 14 aprilie, o amplă acțiune de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de indisciplina pietonală și de comportamentul neadecvat al bicicliștilor.
Acțiunea, desfășurată la nivelul întregului județ, cu un accent deosebit pe municipiul Mangalia, se înscrie în campania națională de reducere a riscului rutier, având ca obiectiv atingerea țintei europene de reducere cu 50% a numărului de decese și răniri grave în accidente rutiere până în anul 2030, raportat la anul 2019.
Conform datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, indisciplina pietonală și abaterile comise de bicicliști reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere din județ. În primele luni ale anului 2024, au fost înregistrate 283 de astfel de accidente, soldate cu tot atâtea persoane rănite și 16 decese.
Scopul acțiunii a fost de a crește gradul de conștientizare în rândul pietonilor și bicicliștilor privind riscurile la care se expun atunci când nu respectă regulile de circulație.
În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 255 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 32.000 de lei. Dintre acestea, 114 amenzi au fost aplicate pietonilor, 73 bicicliștilor, iar restul altor participanți la trafic.
Polițiștii reamintesc că siguranța în trafic începe cu fiecare dintre noi și continuă să încurajeze respectarea regulilor pentru prevenirea tragediilor pe drumurile publice.






