Sâmbătă noaptea, în ajunul Paștelui, credincioșii sunt așteptați la Portul Tomis pentru un moment simbolic cu totul special. Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre, la ora 23:25, iar la ora 23:40 o va oferi celor adunați în apropierea altarului de vară al Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Slujba va continua în aer liber, cu oficierea Canonului Învierii la miezul nopții, iar apoi, în interiorul catedralei, va fi săvârșită Sfânta Liturghie.
Duminică, la ora 12:00, ierarhul va oficia slujba Vecerniei, cunoscută și sub numele de „a doua Înviere”, în cadrul căreia Evanghelia va fi citită în 12 limbi, în semn de universalitate a credinței creștine.
Seara, începând cu ora 17:30, constănțenii sunt invitați la concertul pascal tradițional susținut de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, pe scena Casei de Cultură. La final, participanții vor primi ouă roșii și vin, oferite de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
În a doua zi de Paște, Arhiepiscopul va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Teotim”, începând cu ora 08:00, așezământul din apropierea orașului Murfatlar aflându-se sub ocrotirea acestui sfânt.
Tot în aceeași zi, de la ora 23:00, ierarhul va oficia Liturghia de noapte la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Constanța.
În zilele următoare, ÎPS Teodosie își va continua activitatea liturgică în mai multe localități din județ: Ciocârlia, Crucea, Cogealac și la Mănăstirea Dervent, unde va avea loc și o procesiune la izvorul tămăduitor, cu oficierea slujbei de Sfințire a Apei.





