marți, mai 20, 2025

Știrile din lumea ta!

Acțiune de amploare a polițiștilor constănțeni: peste 450 de persoane legitimate și sancțiuni de 33.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat vineri o amplă acțiune în cadrul operațiunii „Blocada”, având ca obiectiv menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea siguranței rutiere și prevenirea traficului și consumului de droguri.

Intervențiile au avut loc în municipiul Constanța, precum și în comunele Agigea și Cumpăna. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 450 de persoane, au fost verificate 262 de vehicule și 64 de locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc și parcuri.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool, 46 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 56 de sancțiuni contravenționale, majoritatea vizând încălcări privind ordinea și liniștea publică, dar și circulația pe drumurile publice.

Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la aproximativ 33.000 de lei. Totodată, au fost retrase patru certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal