Peste 150 de oameni răniți în Turcia, după ce au sărit de la etaj, în timpul cutremurului de ieri

Sunt peste 150 de oameni răniți în Turcia, potrivit autorităților, după ce – din cauza panicii – au sărit de la etaj în timpul cutremurului cu magnitudine de 6,2 pe Richter, produs ieri sub Marea Marmara, în apropiere de Istanbul. 

Potrivit biroului guvernatorului din Istanbul, viețile lor nu sunt în pericol. 

Cutremurul a avut loc la o adâncime mică, de aproximativ 10 km, potrivit United States Geological Survey. Turcia este traversată de două falii majore, iar cutremurele sunt frecvente. 

Seismul a fost urmat de peste 185 de replici, cu magnitudini de la 4 la 5, a indicat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor şi Situaţiilor de Urgenţă (AFAD) din Turcia.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal