marți, mai 20, 2025

Știrile din lumea ta!

Guvernul reduce termenele de avizare pentru documentaţiile de urbanism

Guvernul a aprobat azi o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi reduse termenele de avizare în cazul documentaţiilor de urbanism (Planurile Urbanistice Generale şi Planurile Urbanistice Zonale).

De asemenea, se vor simplifica procedurile de avizare, se va reduce birocraţia şi se va introduce mecanismul avizării tacite, a anunţat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Ministrul a explicat necesitatea acestor măsuri prin faptul că în cadrul Programului „Anghel Saligny” se scurg în medie un an şi cinci luni între emiterea certificatului de urbanism şi autorizaţia de construire. În cazul a peste 20% dintre investiţiile analizate această medie depăşeşte chiar doi ani.

În ce priveşte investiţiile finanţate prin PNRR, se scurg aproximativ un an şi două luni între emiterea certificatului de urbanism şi autorizaţia de construire.

Raportul Băncii Mondiale despre România, secţiunea autorizarea lucrărilor de construcţii, ne spune că procedura autorizării lucrărilor de construcţii este cea mai împovărătoare în România faţă de alte state membre ale Uniunii Europene„, a reliefat Cseke.

El a menţionat că, în prezent, durata de avizare a Planurilor Urbanistice Generale pentru o comună de mici dimensiuni este de un an şi jumătate. Durata variază între trei – cinci ani pentru oraşe şi municipii, dar au existat şi situaţii în care această perioadă de avizare a ajuns la zece ani.

Ministrul a estimat că în urma modificărilor aprobate de Guvern perioada de avizare pentru PUG-uri se va reduce la aproximativ şase luni.

În ce priveşte PUZ-urile, perioada ar urma să se diminueze de la 18-24 de luni, în prezent, la maxim 7 luni şi jumătate.

În ce priveşte autorizarea lucrărilor de construcţie, intervalul de timp se va reduce la minim patru luni, în cazul în care nu sunt necesare completări în procedura de avizare, ajungând la maxim 6 luni şi jumătate.

O altă modificare importantă este că toate avizele şi acordurile obţinute în faza de studiu de fezabilitate sau DALI îşi păstrează valabilitatea până la finalizarea lucrărilor.

Acel aviz va însoţi investiţia de la început până în sfârşit. Nu se mai pot solicita noi avize pe perioada proiectării execuţiei unei investiţii, ceea ce astăzi se întâmplă destul de des în practică„, a explicat ministrul.

De asemenea, autorităţile publice, în cazul în care au o investiţie publică, nu vor mai plăti taxe sau tarife pentru acordarea de avize şi acorduri.

„Sistemul prin care o instituţie de stat taxează o altă instituţie de stat, în care mutăm banii publici dintr-un buzunar în altul, se va elimina, astfel încât la investiţiile publice, instituţiile statului vor emite aceste avize fără a percepe taxe sau tarife„, a argumentat Cseke.

Totodată, nu va mai fi permisă „avizarea în cascadă”. Astfel, toate documentaţiile, pentru toate instituţiile statului şi pentru entităţile private avizatoare, se vor introduce simultan, având un termen de 15 zile.

Dacă sunt necesare completări, dacă sunt necesare justificări, dacă sunt necesare solicitări de clarificări, se permite o singură procedură de clarificare, de completare printr-o singură adresă, prin care instituţiile avizatoare vor comunica beneficiarului toate problemele pe care le-au identificat cu documentaţia depusă. Nu se permit completări la completări şi noi justificări şi noi cereri şi aşa mai departe, ceea ce se întâmplă astăzi în practică foarte des. (…) În urma depunerii documentaţiei complete, se emite avizul sau se respinge avizul. Sau, dacă expiră termenul prevăzut în actul normativ, de 15 zile, atunci intervine avizarea tacită„, a menţionat el.

De asemenea, instituţiile avizatoare vor avea obligaţia de a comunica beneficiarului avizul sau acordul, în ziua emiterii, prin mijloace electronice. Există însă câteva instituţii exceptate de la aceste termene.

În primul rând, este vorba de autorităţile privind protecţia mediului, care au pe directivă europeană o procedură specifică lor, o procedură internă prin care evaluează impactul pe mediu al documentaţiei, al investiţiei care se propune, drept pentru care, pentru ei, termenul de 15 zile de prelucrare a documentaţiei sau, după completare, de emitere a avizului, va curge de la finalizarea procedurilor specifice de mediu. La fel este şi la autorităţile privind protecţia monumentelor, unde funcţionează comisiile naţionale sau zonale de monumente istorice, ori Comisia Naţională de Arheologie şi Comisia Naţională pentru Monumente de For Public. O singură categorie de autorităţi este exceptată de la procedura avizării tacite şi acestea sunt autorităţile din domeniul siguranţei naţionale, apărării şi ordinii publice şi securităţii naţionale. Acestor instituţii li se aplică termenele, dar avizarea tacită nu poate interveni exact pentru sensibilitatea domeniului pe care îl gestionează aceste autorităţi„, a adăugat ministrul. 

Sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal