joi, mai 22, 2025

Știrile din lumea ta!

Încă un episod scandalos cu adolescenți în prim plan: O fată, lovită fără milă de o alta, într-o parcare

Imagini șocante, cu două adolescente în prim plan circulă pe internet. În înregistrarea video, se vede cum o tânără lovește fără milă o altă fată, într-o parcare din Alba Iulia.

Episodul este filmat de o altă fată care se amuză copios și o încurajează pe agresoare.

Copila lovită, care are în lesă un cățel, este amenințată, printre palme și pumni, să nu meargă la poliție.

După ce filmarea a ajuns însă în spațiul online, oamenii legii s-au sesizat din oficiu. IPJ Alba a anunțat că face cercetări în acest caz.

În seara zilei de 1 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Din primele verificări efectuate de către poliţişti a reieşit că, pe 28 aprilie, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Alba Iulia, o tânără de 16 ani, din Alba Iulia, ar fi fost agresată fizic de către o minoră de 12 ani. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe„, a precizat azi IPJ Alba.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal