marți, mai 20, 2025

Știrile din lumea ta!

Peste 18 milioane de alegători, aşteptaţi duminică la urne. Aproape 19.000 de secţii în ţară

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege preşedintele pentru următorii cinci ani dintre cei 11 candidaţi înscrişi în cursa pentru Cotroceni.

Pe teritoriul ţării sunt organizate 18.979 de secţii de votare, potrivit Autorităţii Electorale Permanente. În Capitală vor fi deschise 1.289 de secţii. Românii cu drept de vot din diaspora vor vota în 965 de secţii.

Au dreptul să voteze cetăţenii români care au 18 ani împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. Nu au dreptul de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Unde pot vota românii

La alegerile din 4 mai, alegătorul îşi poate exprima dreptul constituţional la una dintre următoarele secţii de votare:

  • în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa, conform legii; alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bucureşti nu îşi poate exercita dreptul de vot la o secţie de votare situată în alt sector al municipiului Bucureşti decât cel în care are domiciliul sau reşedinţa, dar îşi poate exercita dreptul de a alege la orice secţie de votare aflată în alt judeţ;
  • în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia;
  • în cazul în care se află în străinătate, poate vota la orice secţie de votare organizată în străinătate;
  • în cazul în care îndeplineşte funcţia de membru al biroului electoral al secţiei de votare sau de operator de calculator al unei secţii de votare ori asigură menţinerea ordinii, votează la secţia unde îşi desfăşoară activitatea;
  • în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secţie care îi asigură accesul la urne.

În ţară, votarea se desfăşoară duminică, între orele 7:00 – 21:00. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de a alege până cel mult la ora 23:59.

Când vin la vot, alegătorii îşi prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau şi introduc datele personale ale acestora în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

Tentativa unei persoane de a vota de mai multe ori sau fără a avea acest drept se pedepseşte conform legii penale.

11 candidați pentru Cotroceni

Cei 11 candidaţi care îşi dispută fotoliul de la Cotroceni sunt, potrivit ordinii de pe buletinul de vot:

  • poziţia 1 – George Nicolae Simion (Alianţa pentru Unirea Românilor)
  • poziţia 2 – George Crin Laurenţiu Antonescu (Alianţa Electorală „România, Înainte!”)
  • poziţia 3 – Elena Valerica Lasconi (Uniunea Salvaţi România)
  • poziţia 4 – Cristian Vasile Terheş (Partidul Naţional Conservator Român)
  • poziţia 5 – Marcela Lavinia Şandru (Partidul Umanist Social Liberal)
  • poziţia 6 – Victor Viorel Ponta (candidat independent)
  • poziţia 7 – Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
  • poziţia 8 – Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale)
  • poziţia 9 – John-Ion Banu-Muscel (candidat independent)
  • poziţia 10 – Petru Daniel Funeriu (candidat independent)
  • poziţia 11 – Nicuşor-Daniel Dan (candidat independent).

Sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal