Un miros puternic, de produse petroliere, a fost simțit în ultimele trei zile în Constanța, iar oamenii au tot făcut sesizări și au pus întrebări. Astăzi, a venit și un răspuns, care lasă însă situația… tot în aer.
Încă de joi, “echipa de permanență a Comisariatului Judeţean Constanța al Gărzii Naţionale de Mediu a început verificările, împreună cu echipele de intervenţie ale RAJA SA și ISU Dobrogea, desfășurând inspecţii în zonele în care s-a resimţit şi a fost reclamat acest miros. Precizăm că, în ambele zile, măsurătorile efectuate de către laboratorul ISU Dobrogea şi ENGIE, precum şi staţiile de monitorizare fixe ale APM Constanța nu au înregistrat prezenţa unor gaze sau emisii COV (compuși organici volatili) care să depăşească valorile normale”, a precizat Garda de Mediu Constanța.
Astăzi însă, dimineața, mirosul a fost resimțit din nou.
Astfel, verificările comisarilor Gărzii de Mediu Constanța împreună cu reprezentanţii RAJA SA şi ISU Dobrogea au continuat inclusiv pe traseele de colectare/evacuare a apelor uzate ale operatorului de apă care gestionează rețeaua orășenească și în zona mai multor cămine de vizitare şi colectare a apei menajere şi pluviale, fără însă a fi identificate produse petroliere în aceste reţele.

“În condițiile în care staţiile de monitorizare fixe ale APM pentru determinarea calităţii aerului nu au înregistrat depăşiri la indicatorii monitorizați, iar monitorizarea cu laboratorul ISU Dobrogea nu a indicat prezenţa unor gaze în atmosferă, Garda de Mediu Constanța a apelat inclusiv la ajutorul colegilor de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanța, care au trimis autolaboratorul pentru determinări ale calităţii aerului în mai multe zone ale orașului. În urma măsurătorilor efectuate, nici acestea nu au determinat depăşiri ale limitelor admise la principalii parametrii ai calităţii aerului (NO, NO2, NOx, NH3, azot total, CO, SO2, H2S, benzen, toluen și COV)”, mai precizează comisarii de mediu.
În acest context, măsurătorile şi verificări vor continua şi în perioada următoare, până la identificarea sursei mirosului deranjant.
Sursa foto: Facebook – Garda de Mediu Constanța