miercuri, mai 21, 2025

Știrile din lumea ta!

Anchetă, după accidentul feroviar de la Constanța. Mai mulți angajați CFR, testați pentru alcool 

Două trenuri s-au ciocnit ieri în gara din Constanța și mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar autoritățile încearcă acum să afle care a fost cauza accidentului. 

Potrivit polițiștilor, o garnitură formată din mai multe vagoane, care ar fi urmat să fie cuplate la un tren de persoane aflat în gară, a lovit trenul respectiv. 

Au fost testați cu aparatul etilotest 6 angajați ai companiei de căi ferate, implicați în operațiunea de manevrare a garniturii respective, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Constanța. 

În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infarcțiunilor de vătămare corporală din culpă, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă și distrugere și semnalizare falsă. 

Sursa foto: ISU Constanța

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal