Au trecut 39 de ani de când fotbalul românesc a urcat pe cel mai înalt podium european, într-o seară magică de mai, care avea să rămână înscrisă cu litere de aur în istoria sportului nostru. Era 7 mai 1986, când Steaua București, o echipă dintr-o țară aflată dincolo de Cortina de Fier, a îndrăznit să viseze – și a reușit.
Pe stadionul „Ramon Sánchez Pizjuán” din Sevilla, în fața unei Barcelone puternice, favorite clare și încurajate frenetic de zecile de mii de fani, o echipă românească a scris o poveste despre curaj, disciplină și magie.
Finala Cupei Campionilor Europeni s-a încheiat 0-0 după 120 de minute de luptă strânsă, dar momentul de glorie avea abia să înceapă. La loviturile de departajare, un nume avea să devină legendă: Helmut Duckadam. Portarul Stelei a reușit imposibilul – a apărat patru lovituri de la 11 metri, una după alta. O performanță fără precedent în istoria fotbalului mondial, care i-a adus, pe bună dreptate, supranumele de „Eroul de la Sevilla”.
Pentru Steaua, au marcat Victor Pițurcă și Marius Lăcătuș, iar restul e istorie. O istorie care încă mai stârnește emoții și mândrie generațiilor care au trăit acel meci în fața televizoarelor alb-negru sau care l-au auzit a doua zi la radio, din gura unui vecin sau coleg.
La 39 de ani de la acel moment unic, rămâne în picioare una dintre cele mai frumoase amintiri ale fotbalului românesc. Vom mai trăi vreodată așa ceva?
