marți, mai 13, 2025

Știrile din lumea ta!

Captură în Portul Constanța: 400 de uscătoare de păr contrafăcute, estimate la o jumătate de milion de lei

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud-Agigea, au descoperit într-un container sosit din Egipt 400 de uscătoare de păr care ar putea încălca drepturile de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.

Containerul avea ca destinație o societate comercială din România și a fost verificat amănunțit de autorități, în cadrul unui control fizic de rutină desfășurat în Portul Constanța.

În urma inspecției, s-a constatat că produsele ridică suspiciuni serioase privind originalitatea, fiind susceptibile de a purta ilegal însemnele unor branduri protejate. Valoarea totală a bunurilor este estimată la aproximativ 500.000 de lei.

Întreaga marfă a fost ridicată de autorități în vederea expertizării, iar cercetările continuă sub aspectul punerii în circulație a unor produse care ar purta mărci identice sau similare cu cele înregistrate oficial, fapte ce prejudiciază titularii acestor mărci.

La finalizarea investigației, vor fi dispuse măsurile legale în funcție de concluziile specialiștilor.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal