marți, mai 20, 2025

Știrile din lumea ta!

Cerere de anulare a primului tur al alegerilor, înregistrată la CCR

Curtea Constituţională a României a înregistrat, marţi, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, au precizat oficiali ai CCR.

Potrivit sursei citate, instanţa constituţională urmează să stabilească o dată pentru soluţionare.

Preşedintele Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu, care a candidat pentru Cotroceni, a declarat că a cerut Curţii Constituţionale anularea scrutinului din 4 mai, motivul central invocat fiind acela că „nu toţi competitorii electorali, cei 11, au avut şanse egale în aceste alegeri”.

Ştampila de irelevant, transmiterea mesajului obsesiv către electorat că: nu votaţi astfel de oameni, că-i votaţi degeaba, votaţi util!, şi aşa mai departe, o manipulare grosolană. Păi, dacă ar fi vorba doar de votul util nu mai permitem 11, permitem 4 sau 2 direct, şi am rezolvat problema. Asta nu este democraţie, trebuie să laşi cetăţeanul să-şi formeze el opinia despre toţi candidaţii pe care trebuie să-i prezinţi nepărtinitor, mai ales mass-media, şi în mod echitabil, în mod egal. Pe mine nu m-au invitat decât câteva televiziuni private foarte puţin şi Televiziunea Română şi Radioul Public. În rest, eu nu am existat pe nicăieri. Aşa au păţit încă cel puţin 6 contracandidaţi ai mei, împreună fiind în plutonul irelevanţilor„, a declarat Popescu pentru Agerpres.

Potrivit calendarului alegerilor prezidenţiale, în termen de cel mult trei zile de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 6 mai, ora 24:00, se puteau formula cereri pentru anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală. Acestea pot fi depuse de partidele politice, alianţele politice sau electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi candidaţii care au participat la alegeri. Cererea, temeinic motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază, este adresată Curţii Constituţionale.

Pe 8 mai, Biroul Electoral Central va înainta către Curtea Constituţională procesul-verbal, împreună cu procesele-verbale de constatare şi centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale secţiilor de vot.

După primirea dosarului de la Biroul Electoral Central şi soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală, CCR validează alegerile şi publică rezultatul acestora în mass-media şi în Monitorul Oficial.

Cel mai târziu la data de 9 mai se vor aduce la cunoştinţă publică prenumele şi numele celor doi candidaţi care vor participa la al doilea tur de scrutin, precum şi a datei alegerilor.

Pe 9 mai începe campania electorală pentru al doilea tur de scrutin.

Sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal