Membrii Sindicatului Liber Transport Comun Constanța și ai Sindicatului Profesional al Transportatorilor și Activităților Conexe din cadrul companiei de transport public CT BUS S.A. au anunțat că vor desfășura luni, în intervalul orar 11:00 – 13:00, un protest de avertisment față de situația critică în care se află compania.
Pe durata protestului, autobuzele vor circula cu farurile aprinse, în timp ce o parte dintre salariați se vor aduna la sediul companiei pentru a-și exprima nemulțumirea. Sindicaliștii atrag atenția asupra blocajului administrativ care afectează grav funcționarea CT BUS, în condițiile în care, de la începutul anului, compania nu mai are un contract colectiv de muncă valabil.
Potrivit reprezentanților sindicali, semnarea unui nou contract este imposibilă fără aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al companiei de către Consiliul Local Constanța. „Deși ne aflăm deja aproape la jumătatea anului, bugetul nu a fost încă aprobat, ceea ce pune în pericol atât funcționarea companiei, cât și siguranța locurilor de muncă ale angajaților“, atrag atenția sindicaliștii.
„Această situație trenează de prea mult timp. Cerem autorităților locale să intervină de urgență. În caz contrar, vom fi nevoiți să declanșăm următoarele etape ale conflictului de muncă”, au transmis reprezentanții sindicatelor.
Protestul de luni este considerat o primă măsură de avertisment, însă sindicaliștii nu exclud intensificarea acțiunilor dacă problema nu va fi rezolvată în cel mai scurt timp.