duminică, iunie 22, 2025

Știrile din lumea ta!

Deficiențe, spații improprii, probleme de atitudine. Raport parțial după verificările făcute la Spitalul Județean Constanța

Deficiențe privind normele sanitare, spații improprii, atitudine necorespunzătoare față de pacienți, absența unor specialiști – sunt doar o parte dintre neregulile constatate după șase luni de verificări făcute la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, a informat azi Consiliul Județean.

Iată ce a ieșit la ivelă în urma controalelor:

• Nerespectarea Ordinului 39/2008 privind desfășurarea consultațiilor în Ambulatoriul spitalului: o parte semnificativă a consultațiilor se realizau în afara sistemului informatic, fără decontare de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și în afara programului stabilit;

• Lipsa de specialiști în Ambulatoriul Integrat, în special absența unui medic cardiolog, cu impact negativ asupra accesului pacienților la investigații;

• Nerespectarea programului de lucru de către cadrele medicale, atât superioare, cât și medii, conform condicilor de prezență și graficelor analizate;

• Atitudinea necorespunzătoare a cadrelor medicale si auxiliare față de pacienți, semnalată în mai multe reclamații, situații pe care le-am verificat punctual;

• Diferențe de stoc și medicamente/materiale cu termen de valabilitate expirat;

• Emiterea nejustificată a unor cartele de acces în instituție;

• Spații improprii, atât în clădirea principală cât și în secțiile exterioare – exemplu: secția de urologie cu tâmplărie degradată;

• Subsoluri insalubre și cu infiltrații de apă care puneau în pericol structura clădirilor;

• Fonduri cheltuite ineficient în relația cu furnizorii privați, în special pentru servicii de laborator si servicii imagistice, desi, cum este cazul acestora din urmă, Spitalul deținea echipamente funcționale;

• Au fost constatate nereguli privind porțiile de hrană: livrarea unui număr mai mare de porții decât cel justificat, inclusiv pentru pacienți care nu consumau hrană solidă. S-au dispus măsuri de control și eficientizare;

• În cadrul serviciului de catering, s-au identificat deficiențe privind normele igienico-sanitare ale personalului. S-au luat măsuri pentru remediere.

Multe dintre aceste probleme au fost remediate. Altele sunt in curs de remediere„, a precizat președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.

Radiologia spitalului a preluat toate investigațiile imagistice în intervalul de zi, reducând considerabil costurile cu furnizorii privați, iar la Unitatea de Primiri Urgențe a devenit functional un serviciu propriu de imagistică.

De asemenea, contractul cu furnizorul privat de analize medicale a încetat. A fost reînființat laboratorul propriu al spitalului, cu sprijin temporar din partea Spitalului de Boli Infecțioase, iar recent laboratorul de Microbiologie a devenit complet funcțional în cadrul SCJU.

Corpul de control continuă verificările în cadrul Spitalului” – a mai transmis Florin Mitroi.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal