marți, iunie 17, 2025

Știrile din lumea ta!

Nava cu care soții Ceaușescu se plimbau pe Dunăre, scoasă la licitație

Nava de protocol a Partidului Comunist Român, cu care Elena și Nicolae Ceaușescu făceau plimbări pe Dunăre, este scoasă la licitație.

Nava „Colegiu” a intrat după 1989 în proprietatea Universității „Dunărea de Jos” din Galați, iar acum e scoasă la vânzare, la prețul de pornire de 90.000 de lei, adică aproximativ 18.000 de euro.

În anunț, ambarcațiunea – care se află în prezent în Galați, în Dana 6 – este prezentată ca „bun nedezmembrat sau nedemolat drept deşeu-fier împreună cu bunurile din dotare„.

Sursa foto: ugal.ro

Condiţia minimă pe care trebuie să o îndeplinescă potenţialii cumpărători (persoane fizice sau juridice) este aceea de a fi autorizaţi în activitatea de achiziţionare a materialelor refolosibile. Potenţialii achizitori pot depune ofertele până pe 19 mai.

O istorie de aproape șase decenii

Nava este una cu istorie. A fost construită în 1967, la Șantierul Naval din Galați, pentru Comitetul Județean PCR Galați, numele original fiind „Miorița”. Deși era încadrată în categoria „navă de pasageri”, a fost folosită doar ca navă de protocol.

Ambarcațiunea are o 25,07 metri lungime și 4,80 metri lățime.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal