duminică, iunie 15, 2025

Știrile din lumea ta!

„Sala groazei” din Medgidia, închisă de Protecția Consumatorilor. Aparate ruginite, mobilier degradat, igiena – inexistentă

Ce poate fi mai rău decât o sală de sport cu aparate rupte și vestiare murdare? Poate doar faptul că poate funcționa în 2025, într-un oraș european, și că unii clienți încă plăteau abonament acolo.

O echipă de comisari de la Protecția Consumatorilor Constanța a descins zilele trecute într-o sală de fitness din Medgidia, în urma unei sesizări. Ce au găsit? Un spațiu care, în loc să inspire sănătate, punea în pericol fix ce ar trebui să protejeze: sănătatea consumatorilor.

Aparate vechi, ruginite, în stare vizibilă de degradare, mânere rupte, tapițerii murdare sau descusute, dar și o lipsă crasă de igienă – de la cabine până la grupurile sanitare. Nimic nu respecta standardele minime de siguranță sau curățenie.

În urma controlului, activitatea a fost oprită temporar până la remedierea deficiențelor.

Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, a reacționat dur:

Pentru doar 85 RON sistemul imunitar merge la sală odată cu tine. Și tu și el faceți mușchi. Este de departe câștigătoarea premiului ‘sala groazei’. Dacă în anul 2025, fie și într-un oraș mai mic european, încă găsim așa ceva și nu ne scrie decât unul dintre utilizatori, înseamnă că trăim într-o societate bolnavă”, a transmis acesta.

Câți dintre cei care frecventează astfel de spații văd pericolul și câți îl ignoră din obișnuință sau lipsă de alternativă?

sursa foto: CJPC

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal