Constănțeanca Cătălina Ponor a fost inclusă în Gymnastics Hall of Fame la Oklahoma

Cătălina Ponor a fost inclusă sâmbătă, 17 mai, în prestigiosul International Gymnastics Hall of Fame, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Academia de Gimnastică Bart Conner din Oklahoma City. Distincția marchează un moment deosebit în cariera marii gimnaste românce, care devine astfel al 12-lea reprezentant al României recunoscut în galeria legendelor gimnasticii mondiale.

La eveniment au fost prezenți Nadia Comăneci și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, care au susținut-o pe Cătălina în acest moment special. De asemenea, i-a fost alături și Constantin Petrescu, fost gimnast român și actual antrenor în Statele Unite, participant la Jocurile Olimpice de la München în 1972.

Pe lângă Cătălina Ponor, în cadrul ceremoniei din acest an au mai fost onorați britanica Beth Tweddle și germanul Andreas Wecker.

„Onoare pentru Cătălina Ponor!”, a transmis COSR într-un mesaj oficial. Instituția a subliniat calitățile care au transformat-o pe Cătălina într-o legendă: „Seducătoare și puternică în același timp, elegantă și extrem de ambițioasă, Cătălina Ponor a marcat istoria gimnasticii românești.”

Ponor este prima gimnastă din era modernă care a concurat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice și prima care a purtat drapelul României la ceremonia de deschidere a competiției. Palmaresul său include 23 de medalii la marile competiții internaționale, dintre care 11 de aur. La Jocurile Olimpice, a cucerit cinci medalii – trei de aur –, la Campionatele Mondiale are cinci medalii, iar la Europene, un total de 13, dintre care cinci pe aparatul său favorit, bârnă.

Printre marii gimnaști români deja incluși în Hall of Fame se numără Nadia Comăneci (1993), Ecaterina Szabo (2000), Octavian Bellu (2009) și Andreea Răducan (2018).

Ceremonia de la Oklahoma a reafirmat statutul Cătălinei Ponor drept una dintre cele mai valoroase și respectate figuri ale gimnasticii mondiale.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal