Să fim sinceri, nu ne-a ieșit mereu. Nici nouă, locuitorilor tăi, nici celor care te-au condus. Ne-am certat, ne-am învinuit, ne-am simțit de multe ori străini în orașul nostru. Dar azi, când e ziua ta, ne așezăm puțin pe mal, tragem aer adânc din briza ta și ne gândim: ce-ți dorim, de fapt?
Îți dorim, în primul rând, oameni care să te respecte, nu doar să te folosească. Oameni care nu te lasă să ruginești la colț de faleză sau sub asfaltul spart, ci care-și suflecă mânecile și fac curat. Oameni care nu te murdăresc nici la propriu, nici la figurat.
Îți dorim primari care te iubesc cu adevărat, nu doar în campanie. Care nu îți pun panseluțe pe Facebook, dar îți lasă trotuarele să-ți cadă sub tălpi. Care te ascultă și nu doar îți vorbesc. Care te văd și din cartiere, nu doar din birou.
Îți dorim copii care să alerge prin parcuri, nu printre betoane, adolescenți care să se bucure de cultură și nu doar de mall, părinți care să aibă motive să rămână, nu să plece.
Îți dorim un centru care să strălucească fără becuri decorative, o faleză curată fără nevoie de postări despre cum s-a făcut curățenie, și un port turistic unde simți miros de apă sărată și nu de promisiuni uitate.
Să nu mai fim doar niște locuitori pasageri, grăbiți și cârcotași, ci să ne purtăm cu tine cum ne purtăm cu casa noastră. Să-ți vorbim frumos, să te îngrijim, să ne mândrim cu tine chiar și când ești ciufulită de vânt și uitată de autorități.
Să ne ierți pentru câte n-am făcut pentru tine și să mai ai răbdare cu noi. Că până la urmă, te iubim. Uneori tăcut, alteori ironic, dar din suflet. Așa cum ne iubim familia, chiar și când ne supără.
La mulți ani, Constanța! Să ne fii port, casă, amintire frumoasă și promisiune împlinită.
