duminică, iunie 22, 2025

Știrile din lumea ta!

Forum dedicat securităţii în regiunea Mării Negre, la Bucureşti

„Black Sea and Balkans Security Forum” – ediţia a noua, eveniment dedicat problemelor de apărare, securitate şi relaţii internaţionale privind regiunea extinsă a Mării Negre şi a Balcanilor, are loc astăzi și mâine în Bucureşti.

Forumul este organizat de New Strategy Center, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti. 

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, forumul va include 50 de paneluri şi 198 de vorbitori, reunind oficiali, diplomaţi, militari şi analişti de renume din statele membre ale Uniunii Europene şi NATO, precum şi din ţări partenere. 

Evenimentul se va concentra pe patru mari teme: relaţia transatlantică şi recalibrarea prezenţei militare americane în Europa şi în regiunea Mării Negre; negocierile pentru un acord de pace în Ucraina şi necesitatea de a împiedica un nou atac al Rusiei care poate să o aducă la Gurile Dunării şi la graniţa cu România; intenţiile reale ale Rusiei în negocierile unei păci în Ucraina şi ce fel de Rusie vom avea lângă noi, agresivă sau dispusă la concesii; sprijinul pe mai departe al Republicii Moldova, astfel încât drumul ei spre Uniunea Europeană să nu fie oprit de războiul hibrid al Rusiei„, precizează sursa citată.

De asemenea, în cadrul forumului se va discuta despre lecţiile învăţate pe frontul din Ucraina în mai multe domenii ale artei militare, despre reconstrucţia Ucrainei, securitatea energetică, războiul cognitiv şi dezinformare, despre provocările de securitate în Balcani şi tehnologii disruptive. 

Întregul eveniment se doreşte a fi o pledoarie pentru securitate şi prosperitate la Marea Neagră şi în Balcani, un spaţiu deschis şi liber pentru comerţ, conectivitate şi exploatarea resurselor energetice„, arată sursa citată.

La reuniune sunt invitaţi experţi de renume, precum foştii comandanţi al Forţelor NATO în Europa, generalul (rez) Phillip Breedlove şi generalul (rez.) Mike Scaparrotti, liderii opoziţiei ruse Myjkahil Kasyanov şi Vladimir Kara-Murza, dar şi eroi ai rezistenţei Ucrainei împotriva agresiunii ruse, care vor împărtăşi cu cei prezenţi drama suferită în timpul ocupaţiei ruse sau în prizonierat, se mai precizează în comunicat. 

Sursa: Agerpres 

Sursa foto: Facebook – Forțele Navale Române (foto cu rol ilustrativ)

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal