Părinții care nu au reușit să-și înscrie copiii în clasa pregătitoare în prima etapă mai au o șansă. Astăzi începe a doua etapă de înscriere în învățământul primar, iar cererile pot fi depuse până pe 29 mai, potrivit calendarului oficial al Ministerului Educației.
Această etapă se adresează în special părinților ai căror copii nu au fost repartizați în nicio școală în prima etapă sau care, din diverse motive, nu au participat deloc până acum.
Cererile-tip trebuie completate și depuse sau trimise la secretariatul școlii aflate pe prima poziție în lista celor trei opțiuni exprimate de părinți. Alegerea școlii rămâne la latitudinea fiecărei familii, dar șansele de repartizare sunt mai mari dacă există locuri disponibile.
Ce urmează după depunerea cererii?!
- 30 mai – 5 iunie: validarea cererilor la școala aleasă în primă opțiune
- 6 – 11 iunie: procesarea cererilor de către școli, în funcție de criteriile de departajare și de locurile disponibile
- 12 iunie: afișarea listelor finale cu copiii admiși în clasa pregătitoare. Pentru părinții care, nici după această etapă, nu reușesc să-și înscrie copiii, Ministerul Educației a stabilit o perioadă de rezolvare a cazurilor speciale: între 1 și 2 septembrie, inspectoratele școlare vor analiza și soluționa cererile rămase și alte situații neacoperite, astfel încât toți copiii să fie integrați într-o formă de învățământ.
Ministerul subliniază că, în toate etapele procesului, se va ține cont de interesul superior al copilului, iar înscrierea în clasa pregătitoare rămâne un pas esențial în parcursul educațional al fiecărui mic școlar.