duminică, iunie 15, 2025

Știrile din lumea ta!

CET Palas oprește temporar furnizarea agentului termic- lucrări programate între 26 și 28 mai

Locuitorii Constanței racordați la sistemul centralizat de termoficare trebuie să se pregătească pentru o nouă întrerupere a furnizării agentului termic. Termocentrale Constanța a anunțat că, începând din dimineața zilei de luni, 26 mai, va opri livrarea căldurii și a apei calde pentru desfășurarea unor lucrări programate în incinta CET Palas.

Oprirea vine ca parte a proiectului „Sursă de producere energie utilă termică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța” și va afecta consumatorii conectați la rețeaua de termoficare.

Lucrările vor avea loc în perioada 26 mai, ora 08:00 – 28 mai, ora 23:00, iar reluarea furnizării agentului termic se va face etapizat, începând cu 29 mai.

Reprezentanții Termocentralei anunță că și operatorul Termoficare Constanța a fost informat cu privire la oprire și că echipele vor depune toate eforturile pentru ca reluarea serviciului să se facă în termenul estimat.

Pentru informații suplimentare, consumatorii pot contacta Dispeceratul Termocentrale Constanța, disponibil non-stop la numărul de telefon 0241 585 300.

Compania își cere scuze pentru disconfortul creat și dă asigurări că întreruperea este necesară pentru continuarea modernizării sistemului de producere a energiei termice din municipiu.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal