Zi de zi, străzile orașului sunt curățate, coșurile de gunoi sunt golite, aleile spălate și gunoiul colectat fără ca cei mai mulți dintre noi să ne gândim cine face, de fapt, toate acestea. Printre oamenii care contribuie, în tăcere, la un oraș mai curat se află și muncitorii veniți din Nepal – parte din echipa Polaris și, tot mai mult, parte din comunitatea locală.
Sunt oameni care muncesc departe de casă, departe de familie, și care, în ciuda distanței și a dorului, aleg să-și facă treaba cu o seriozitate care rar se mai vede. Îi recunoști poate după uniformele de lucru și accentul străin, dar dincolo de aparențe, ceea ce îi definește e dedicarea.
Sunt discreți, muncitori și, mai presus de toate, profund respectuoși cu locul în care trăiesc și muncesc.
„Orașul nostru a devenit și casa lor – o casă pe care o respectă, o întrețin și o prețuiesc la fel de mult”, transmit reprezentanții companiei.
Le e dor de familie, iar asta se vede uneori în priviri. Dar dorul nu-i oprește, dimpotrivă – îi motivează. Muncesc pentru un viitor mai bun, pentru ei și pentru cei de acasă, iar în tot acest timp contribuie, fără pretenții, la confortul nostru de zi cu zi.
Poate nu-i vedem mereu, poate trecem pe lângă ei grăbiți, dar munca lor rămâne: curățenie, ordine, normalitate. Iar în spatele acestor gesturi zilnice se află multă răbdare, sacrificiu și un tip de demnitate care nu se strigă – dar se simte.
În prezent, peste 500 de persoane, venite din Asia, lucrează pentru Polaris M Holding.