Fără permis, dar cu poză pe telefon: prins la volan în zona Ostrov

Un bărbat de 37 de ani din România a fost prins conducând un autoturism în zona Ostrov fără să dețină permis de conducere. La un control de rutină efectuat de polițiștii de frontieră, acesta a încercat să-i convingă pe agenți că este șofer cu acte în regulă, prezentând o simplă fotografie a unui permis elen, direct de pe telefon.

Incidentul a avut loc pe 23 mai 2025, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov. Autoturismul era înmatriculat în România, iar șoferul, cetățean român, a stârnit suspiciuni în momentul în care, în locul unui document fizic, le-a arătat polițiștilor o poză a unui permis presupus emis de autoritățile din Grecia.

Verificările făcute în bazele de date au lămurit rapid situația: bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

În acest caz, polițiștii de frontieră au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a deține permis. Ancheta continuă pentru a stabili toate împrejurările, inclusiv proveniența fotografiei și dacă au mai existat alte tentative de inducere în eroare a autorităților.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal