Un nou pas important în procesul de modernizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Constanța a fost făcut zilele acestea: laboratorul de analize medicale al unității a fost complet automatizat.
Implementarea noului sistem tehnologic aduce schimbări semnificative în toate etapele activității laboratorului, de la prelucrarea probelor până la accesarea rezultatelor. Practic, sistemul automatizat acoperă integral trei mari componente ale fluxului de lucru: preanalitic (etichetarea, centrifugarea și pregătirea probelor), analitic (procesarea efectivă a analizelor) și post-analitic (stocarea și accesul rapid la rezultate).
În aceste zile, întreg personalul laboratorului participă la sesiuni de instruire dedicate noii tehnologii, adaptate nevoilor și volumului de muncă specifice celui mai mare spital din județ.
Prin acest nou sistem, se urmărește eliminarea aproape totală a erorilor umane și asigurarea unei trasabilități complete pentru fiecare probă prelucrată. În același timp, pacienții vor beneficia de rezultate mai rapide și mai precise, ceea ce înseamnă o calitate superioară a actului medical.
Automatizarea laboratorului face parte dintr-un amplu plan de modernizare a infrastructurii medicale din județul Constanța, susținut de Consiliul Județean. Reprezentanții instituției spun că investițiile în sănătate sunt esențiale pentru creșterea încrederii pacienților și pentru reducerea diferențelor dintre serviciile medicale oferite în centrele universitare mari și cele din provincie.






