Dobrogea e o regiune cu sate mici și povești mari. Locuri unde timpul a trecut altfel. Unde dealurile vorbesc cu Dunărea, iar în piatra zidurilor se ascund mii de ani de istorie. Un astfel de loc este Capidava.
La jumătatea drumului dintre Hârșova și Cernavodă, pe malul drept al fluviului, Capidava păzește tăcută Dunărea. Cetatea de aici a fost ridicată de împăratul Traian, în secolul al II-lea, ca parte din limesul defensiv al Imperiului Roman. Construită de legiunile V Macedonica și XI Claudia, cetatea avea un plan patrulater, ziduri de peste 2 metri grosime și 7 turnuri înalte de peste 10 metri. Avea port, terme, magazii, și chiar o bazilică. Era, pe scurt, un centru militar și civil, la marginea Imperiului, într-un loc strategic.
Dar Capidava nu a fost doar romană. A fost și bizantină. A fost refăcută, locuită de stratiotai – țărani-grăniceri – în Evul Mediu, și apărată de atacuri barbare, slavii și huni lăsând urme adânci în ziduri. În secolul al X-lea, într-una din locuințele medievale, cineva a scrijelit pe un ulcior numele Petre. E una dintre cele mai vechi dovezi scrise ale unui nume românesc.
În perioada modernă, satul turcesc de aici purta numele de „Kale-köy” – satul cetății. Semn că zidurile au fost mereu acolo, martori tăcuți ai trecerii timpului.
Capidava este astăzi un șantier arheologic viu. Încă se sapă, se descoperă, se învață. Studenți din patru universități din țară vin aici an de an, învățând istoria cu mâinile pline de pământ și inima deschisă. E unul dintre puținele locuri din România unde istoria se învață exact acolo unde s-a scris.
Dar, dincolo de ruine, Capidava e o lecție. O lecție despre ce înseamnă să păstrezi și să valorifici trecutul. O lecție despre potențial. Despre cât de mult poate însemna un sat mic, atunci când în spatele lui se ridică o cetate.
Dobrogea e plină de astfel de locuri. Carsium la Hârșova. Aegyssus la Tulcea. Troesmis, Noviodunum, Dinogeția. Capidava e doar o piesă dintr-un mozaic uriaș, care încă se mai descoperă.
Poate ar fi timpul să ne uităm mai atent la ele. Nu ca la niște ruine, ci ca la ce sunt cu adevărat: comori. Iar Capidava – cetatea de la cotitură – e o bună cotitură și pentru felul în care alegem să ne cinstim istoria.
