Ministerul Afacerilor Interne a prezentat în urmă cu scurt timp cronologia completă a incidentului de securitate produs în Portul Constanța, precizând că partea ucraineană a confirmat pierderea controlului asupra a patru drone maritime.
Potrivit comunicatului, Garda de Coastă a fost informată în dimineața zilei de 5 iunie, la ora 06:20, de către Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), cu privire la prezența unui obiect plutitor, posibil dronă, în Dana 78 din Portul Constanța.
În urma sesizării, au fost informate Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații. Totodată, Autoritatea Navală Română a fost solicitată să restricționeze traficul naval în port, iar Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a luat măsuri pentru securizarea zonei. O echipă a Gărzii de Coastă s-a deplasat la fața locului pentru izolarea perimetrului până la sosirea forțelor specializate.
Conform informațiilor transmise de autorități, imediat după identificarea dronei, Ministerul Apărării Naționale a luat legătura cu omologii ucraineni.
„Partea ucraineană a confirmat că a pierdut controlul operării a patru drone”, se arată în comunicat.
Autoritățile precizează că celelalte trei drone s-au autodetonat, două în largul mării și una în afara Portului Constanța. Potrivit comunicatului, aceste informații au fost confirmate atât de partea ucraineană, cât și prin datele obținute de instituțiile române.
Cum s-au desfășurat evenimentele
Potrivit cronologiei oficiale, în jurul orei 10:25 a fost detectat un semnal care indica intrarea dronei într-un proces de autodistrugere.
Au fost dispuse imediat măsuri de evacuare a personalului aflat în apropiere, închiderea zonei din port și instituirea unui perimetru de siguranță de un kilometru.
La ora 10:28, drona a explodat.
„Explozia nu a fost controlată, drona intrând în modul de autodistrugere”, precizează autoritățile.
Un minut mai târziu, la ora 10:29, a fost activat Planul Roșu de Intervenție pentru municipiul Constanța.
La ora 10:45, echipajul unei nave comerciale aflate la aproximativ 145 de kilometri est de Constanța a raportat observarea a două explozii puternice consecutive, la circa 18 kilometri de poziția sa.
La ora 11:05, polițiștii de frontieră au observat o posibilă explozie în afara Portului Constanța.
Două mesaje RO-ALERT și evacuări preventive
La ora 11:21 a fost transmis primul mesaj RO-ALERT prin care populația era avertizată și îndemnată să se îndepărteze de zona costieră pe o rază de un kilometru.
Opt minute mai târziu, la ora 11:29, a fost emis un al doilea mesaj RO-ALERT pentru județele Constanța și Tulcea, prin care populația era informată cu privire la măsurile de prevenție și la modul de acțiune în cazul observării unor drone.
Începând cu ora 13:50, autoritățile au început evacuarea preventivă a mai multor zone de pe litoral, printre care faleza Cazinoului din Constanța, plaja din Costinești, Vama Veche, Mamaia și zonele în care își desfășurau activitatea operatorii economici de pe litoral.
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 14:35.
Elicoptere, ambarcațiuni și zeci de echipaje mobilizate
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate forțe importante din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații și Poliției de Frontieră.
În dispozitiv au fost incluse 80 de cadre ale ISU Constanța, opt autospeciale de stingere, 11 echipaje SMURD, trei autospeciale pentru victime multiple, un echipaj CBRN, o motocicletă SMURD, o autospecială pentru intervenții cu scafandri, un echipaj de terapie intensivă mobilă, un container multirisc și un punct medical avansat.
Au mai participat 16 jandarmi, 33 de polițiști și 42 de polițiști de frontieră, sprijiniți de trei ambarcațiuni.
La solicitarea ministrului Afacerilor Interne, secretarul de stat Raed Arafat s-a deplasat de urgență la Constanța pentru coordonarea intervenției.
Autoritățile precizează că măsurile de evacuare au fost ridicate după confirmarea faptului că toate cele patru drone s-au autodistrus și nu mai reprezentau un pericol pentru populație.
Grupa operativă de comandă a Ministerului Afacerilor Interne rămâne activă și continuă monitorizarea situației.






