Inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța au descoperit o serie de deficiențe majore în urma unui control efectuat la un restaurant din Năvodari. În urma verificărilor, localul a fost sancționat cu o amendă de 8.144 de lei și s-au dispus măsuri urgente de remediere.
Printre neregulile constatate se numără prezența insectelor vii și moarte în zona blocului alimentar, inclusiv ouă de gândaci și gândaci striviți în chederele frigiderelor. Echipamentele frigorifice se aflau într-o stare avansată de degradare, cu rafturi ruginite și vopsea exfoliată. Inspectorii au descoperit schimbarea stării termice a materiilor prime din carne, fiind reținute de la comercializare aproximativ 130 de kilograme de carne alterată.
De asemenea, s-a constatat depozitarea necorespunzătoare a produselor finite, inclusiv 78 kg de mâncare gătită (ciorbe, coaste la cuptor, varză cu ciolan) păstrate în condiții improprii. În bucătărie erau folosite ustensile neprofesionale și bureți din sârmă, iar coșurile de gunoi nu aveau capac și nici sistem de acționare la pedală. Tăvile, tigăile și vasele folosite erau murdare, iar cuptorul nu era igienizat. Pavimentul din zona de preparare era acoperit cu grăsime, iar mâncarea gătită era depozitată la temperatura ambientală.
Totodată, spațiile frigorifice erau neigienizate, iar unele vitrine destinate băuturilor erau folosite necorespunzător pentru depozitarea materiilor prime. Inspectorii au mai descoperit substituirea parmezanului cu brânză dură, fără a informa consumatorii, iar carnea de vită fiartă era păstrată separat de zeama de ciorbă, contrar normelor în vigoare.
Autoritățile au transmis că astfel de controale vor continua și că operatorii economici care pun în pericol sănătatea clienților vor fi sancționați ferm.






