Circulația rutieră în centrul Constanței va suferi modificări importante începând cu 10 iunie, ca urmare a unei resistematizări rutiere aprobate de Poliția Rutieră la solicitarea Primăriei Municipiului Constanța. Scopul este fluidizarea traficului și reducerea blocajelor frecvente din zonă.
Concret, schimbările vizează bulevardul Tomis, între strada Ion Rațiu și bulevardul Mamaia, precum și strada Mircea cel Bătrân, între bulevardul Mamaia și strada Ion Rațiu. Potrivit autorităților, pe Mircea cel Bătrân vor exista trei benzi de circulație, iar traseul mijloacelor de transport în comun, al taxiurilor și al autospecialelor va fi mutat aici, în timp ce locurile de parcare de pe această stradă vor fi relocate pe bulevardul Tomis, pe partea stângă a drumului.
Una dintre cele mai importante schimbări anunțate este că numărul locurilor de parcare din zonă se va dubla, ceea ce, spun autoritățile, ar urma să reducă aglomerația cauzată de șoferii care opresc neregulamentar în căutarea unui loc liber.
Modificările vor fi puse în aplicare de echipele Confort Urban, iar în ziua de marți, 10 iunie, parcarea va fi interzisă pe strada Mircea cel Bătrân pentru a permite desfășurarea lucrărilor de reconfigurare.
Primăria face apel la șoferi să respecte noile reguli de circulație și semnele de circulație montate în zonă.






