Polițiștii locali din Constanța au identificat, în cursul zilei de ieri, doi minori care au distrus trei camere de supraveghere, două dintre acestea fiind montate pe o ecoinsulă situată pe bulevardul 1 Mai Vechi, iar cea de-a treia pe un stâlp de susținere din apropiere.
Cei doi au fost reperați cu ajutorul imaginilor video înregistrate de alte camere de supraveghere din zonă. După identificare, minorii au fost conduși la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, unde s-a întocmit documentația necesară în vederea înaintării cauzei către organele competente.
Procesul-verbal, devizele care evaluează prejudiciul și alte probe relevante vor fi transmise Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, împreună cu plângerea penală, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Autoritățile reamintesc că, potrivit art. 1.372 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), persoanele care au obligația legală de supraveghere a minorilor răspund pentru prejudiciile cauzate de aceștia.






