Zi de foc pentru polițiștii de la Rutieră: în doar 24 de ore, aproape 800 de șoferi au fost lăsați fără permis de conducere. Cea mai gravă situație – cei care s-au urcat la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Potrivit datelor transmise luni de Ministerul Afacerilor Interne, au fost reținute 793 de permise pentru diverse abateri în trafic. Dintre acestea, 79 de conducători auto au fost prinși băuți, iar 29 se aflau sub influența substanțelor interzise.
Tot în această perioadă, 17 persoane au fost depistate în trafic deși nu dețineau permis de conducere.
Nu au lipsit nici problemele tehnice: 405 autovehicule au fost considerate nesigure, iar certificatele de înmatriculare au fost retrase.
Pe lângă acțiunile din trafic, controalele au continuat și la frontiere. Pe sensul de intrare în țară, au fost verificate peste 47.000 de persoane și aproape 9.000 de vehicule. În urma verificărilor, 19 cetățeni străini nu au primit acces în România, iar 32 de migranți ilegali au fost depistați.
Ministerul de Interne reamintește că acțiunile vor continua și în perioada următoare, cu accent pe prevenirea accidentelor grave și combaterea comportamentului periculos în trafic.






