Bacalaureat 2025: Astăzi încep probele scrise

Probele scrise din sesiunea iunie a examenului naţional de Bacalaureat 2025 se desfăşoară începând de azi în 447 de centre de examen.

Probele încep la ora 9:00, accesul candidaţilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.

Prima probă scrisă – cea de Limba şi literatura română – se va desfăşura azi 10 iunie, iar pe 11 iunie este programată proba obligatorie a profilului.

Pe 13 iunie, candidaţii vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 16 iunie proba scrisă de Limba şi literatura maternă.

În data de 20 iunie vor fi afişate rezultatele la probele scrise (până la ora 12:00). Cei care vor dori să depună contestaţii pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14:00 – 18:00, dar şi în zilele de 23 şi 24 iunie.

Rezultatele finale vor fi afişate pe 30 iunie.

La sfârşitul lunii ianuarie (27 – 29 ianuarie) a avut loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, precum şi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, care a fost susţinută de elevii din partea minorităţilor naţionale (29 – 31 ianuarie). De asemenea, în intervalul 3 – 5 februarie, au fost evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C, iar între 5 şi 7 februarie au fost susţinute competenţele digitale – proba D.

Pentru redactarea unei lucrări scrise/ rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.

Beneficiază de prelungire (cu cel mult două ore) candidaţii cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile judeţene, în concordanţă cu Procedura de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

În zilele în care se desfăşoară probele scrise, Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi, între orele 8:00 – 16:00 (excepţie face ziua de vineri, 13 iunie, când intervalul de funcţionare este cuprins între orele 8:00 – 14:00), linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind organizarea/desfăşurarea examenului.

Sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal